De aici am plecat.
Ştiu că acest titlu sună cam ca “Povestea porcului”. Şi nici acum nu ştiu dacă nu cumva era mai potrivit…
Nu a fost uşor, să ne înţelegem clar de la bun început. Nu vreau să-ţi torn aici gogoşi, nici nu fac reclamă la vreo reţetă mai mult sau mai puţin miraculoasă.
Până în iunie 2019 eram un obez împuţit oribil, din aceia la care stima de sine tinde dramatic spre zero. Cu întreaga pleiadă de suferinţe. Bine, graşii sunt volubili de felul lor, natura încearcă cumva să compenseze. Toată lumea trebuie să aibă viaţă socială, nu? Piramida lui Maslow, ştii tu…. Aşa că jovialitatea ar vrea cumva să mai înlăture din dezastrul care e în sufletul lor. Şi-ţi spun eu că e!
Pe scurt, eram un cetăţean de 132 kg (pe nemâncate…, aşa obişnuiam să glumesc), cu o tensiune cu greu ţinută sub control prin medicamente. Deloc sport, viaţă sedentară, ajunsesem să iau taxi pentru un drum de 200 m. Pentru că altfel, se lăsa cu dureri de coloană, gâfâieli din plin, transpiraţie. Problemele adevărate apar în momentul în care chiar şi utilizarea corectă a hârtiei igienice devine un target…. nu întotdeauna atins.
De-a lungul anilor am încercat mai multe reţete de slăbit, dar de fiecare dată, după minorele scăderi în greutate, deveneam iarăşi ce-am fost şi, vorba tipului din Moldova, mai mult de atât…
Nişte vizite la nutriţionişti s-au soldat cu etichetările de rigoare: obezitate de gradul III şi o dată obezitate morbidă. O diagnosticare scurtă, direct în plex.
Mâncam noaptea, copios, nu gustărică doar. Prima masă importantă a zilei era deseori după ora 18, deci nu e de mirare.
Şi a venit acel iunie… un şir nefericit de evenimente, nişte rahaturi din acelea de care râzi după câteva zile, m-au condus cu succes câtre un puseu de tensiune, 230 cu 180 parcă. Spital, urgenţă, stabilizare după mai multe ore. A doua zi, în urma unui consult, o cardiologă mi-a spus ceea ce era evident: domnu’, dacă nu slăbiţi, e bai. Dar e bai mare. Sunteţi candidatul number one la accident cerebral. Aşa avem noi, medicii, în statistici: cei ce au fizicul d-voastră, stilul acesta de viaţă şi tensiunea asta, sunt primii pe lista Sf. Petru (bine, nu a folosit aceste cuvinte, dar asta se înţelegea). În plus, mi-a mai zis că din punctul ei de vedere, ca medic cardiolog, mă “rezolvă” cu nişte medicamente de care auzisem, din acelea ce îţi fac tensiunea perfectă, doar o problemă e cu ele: în timpul zilei, devii puţin zombi, te mişti cam ca ochii lui Dobrin. Plus alte efecte, de care nu pot scrie aici, că poate sunt şi cititori minori…
Şi am luat-o în serios. Dietă. Afară cu pâinea, cartofii, dulciurile, pastele, alcoolul şi altele. Nimic între mese. Nimic după ora 18 (asta a fost cel mai greu, dar cam în două săptămâni devine suportabil şi de aici încolo, ţi se pare că toată viaţa ai procedat în acest mod).
Mulţi mă întreabă: totuşi, ce mâncam ? În primul rând, beam multă apă, le răspund…. Dincolo de glumă: păstăi, conservă de ton, carne slabă (şi porc, dar mai puţin, de regulă curcan), salată multăăăă. Legume din belşug, varză, ţelină, morcovi, fasole boabe, salată.
Nimic gras. Lactate aproape deloc, doar brânză slabă de vaci şi iaurt cu cât mai puţină grăsime.
Sucuri deloc (astea-s cele mai criminale!). Renunţă complet la sucuri!
Renunţă complet la sucuri! (nu e nicio greşeală această repetare!).
Fructe, în special mere. Seminţe, de orice fel, dar să nu fie uleioase. Tărâţe (nu fulgi!) de ovăz, 2-3 linguri pe zi. Orez foarte rar. Nimic cu ulei. Ouă, maxim 3-4 pe săptămână. Ceai, mult ceai, de orice fel. Sare extrem de puţină.
Fără sticksuri, chipsuri, bombonele, biscuiţi, prăjituri, îngheţată. După 3 luni, totuşi, mănânc ciocolată cu 80% cacao, dar nu mai mult de una pe săptămână.
Câte mese pe zi? Trei. Dar dacă găseşti un film bun pe Netflix, poţi una să o sari…
Să-ţi explic cum e cu alcoolul. Din iunie am băut de 3 sau poate 4 ori. Problema nu-s cele 300 kcal/100 g tărie sau pe sticla de bere, alea le vei arde, dă-le încolo! Dar… slăbeşte voinţa. Atrage după sine excese alimentare.
Câteva zile am calculat caloriile îngurgitate. Am cântărit ouă, mere, farfurii cu supă, bucăţi de carne etc. Am redus caloriile, de la 2200 kcal/zi, cât ziceau cărţile, la sub 1600 kcal/zi. M-am documentat cât de cât cum vine treaba cu carbohidraţii, proteinele, glucidele şi ce o mai fi.
Cei ce locuiţi în Dej sau în apropiere, treceţi pe la cabinetul d-nei medic Andrieş (la parter la UM). Vă va ajuta enorm, garantez!
Apoi, sală. În fiecare zi, mai puţin duminica, toată vara, minim 2-3 ore zilnic. Mai mult cardio. Dar şi cu greutăţi, medii cel mult. Apoi, alergat seara când mai aveam timp. Apoi, bicicletă. Şi mers numai pe jos.
În rest, nu am făcut nimic… 🙂
Plimbatul la pas normal e cam egal cu zero. Dacă aţi merge pe jos până în Africa, poate ar fi ceva…. De fapt, e un calcul simplu: să zicem că, dacă ai ajuns să citeşti până aici, probabil eşti o balenă cu trei rânduri de colăcei sau un burtos oribil care la duş nu-şi mai vede… hai, nu te preface, ştii că aşa e, deci probabil ai 100, 100+. La mers normal arzi cam 6 calorii pe minut. Ca să scapi de 1 kg, ar trebui să arzi cam 7000 kcal (atenţie, alea 6 sunt calorii, astea 7000 sunt kilocalorii!). Nutriţionistul îţi spune să ieşi la astfel de plimbări pentru simplul motiv că în momentul în care vede că eşti ca un urs pregătit de hibernare sau ca un porc înaintea Crăciunului, ştie că degeaba îţi recomandă altceva. Dar ca un început pentru “altceva”, merge.
La fel, cu bicicleta la plimbărică nu prea are mare efect. Trebuie crescut pulsul, 140, 150, urcate ceva pante, pedalare alertă. Pe scurt, trebuie să transpiri. Acesta e semnul că eşti pe calea cea bună: transpiraţia. Nu zic eu că trebuie să recurgi neapărat la ecuaţia Karvonen, e suficientă regula: pulsul pe care să nu-l depăşeşti este 220 minus vârsta ta. Aşadar, ai 50 de ani? Sub nicio formă să nu treci cu pulsul de 170. Ca să nu faci poc…
Dacă ai peste “normalul tău” (care e foarte relativ…) 5-10 kg, poţi regla problema prin alimentaţie, e suficient. Dacă ai mai mult, trebuie musai ceva în plus: mişcare. Peste o lună îţi vei permite, dacă eşti genul, prima poză în costum de baie în care să ţi se vadă şi altceva decât gâtul… Sau, dacă lucrurile evoluează spre bine, vei putea chiar să porţi cămaşa în pantaloni, nu revărsată peste imensa-ţi burtă.
Cântăreşte-te des, fără a face din asta o obsesie. O dată la două zile e suficient.
Dacă te-ai hotărât să faci şi mişcare, orice, nu lua în seamă ceea ce se întâmplă în primele zile. Dacă prima dată ai rezistat doar la 7 “abdomene” sau ai alergat doar 30 m, nu va trece mult şi în loc de 7 vor fi 100, în loc de 30 vor fi 3000.
Nu te descuraja dacă vezi că într-o săptămână nu ai dat nimic jos. Grăsimea e uşoară. Ai văzut cum pluteşte în saramură slănina de pe porc? Are densitate mică, doar 0,9 g/cm³. Muşchii şi oasele au mai mult, de unde concluzia: poţi pierde grăsime dar cântarul să nu-ţi indice nimic spectaculos. Uneori mai bine te orientezi după haine decât după cântar.
De la o veme, foamea devine controlabilă. Vei învăţa repede că senzaţia aia care îţi spune că de fapt mocheta e comestibilă şi buretele de vase e mai delicios ca ceafa la cuptor dispare în câteva minute. La fel, mirosurile de pe stradă, de covrigi, şaorme şi altele asemenea, trec în 2-3 minute şi nu trebuie neapărat să te căţeri pe dâra mirosului pentru a ajunge la sursă.
Dacă într-o zi calci strâmb şi cedezi la o prăjitură de 100 g, să nu te miri că, în realitate, vei pune pe tine 500 g, poate. Pentru că lucrurile rele se combină cu cele bune. Oricum, dacă se întâmplă să încalci dieta, nu-ţi fă prea multe probleme, dar a doua zi reia-ţi drumul pe care ai pornit.
Scăderea greutăţii vine, inevitabil şi cu nişte neajunsuri. Masa corporală se pierde şi de unde nu ai vrea. Ti se vor îngusta puţin umerii. Pielea feţei nu va mai fi aşa întinsă. Dar graşii sunt nişte morţi frumoşi, nu-i aşa?
La exerciţiile cardio, dacă te-ai hotărât să le practici, sigur nu vei putea evita complet intrarea în zona arderilor anaerobe. Nu eşti Usain Bolt, nu ai antrenamentul necesar şi nici nu-ţi permiţi să aştepţi ani până la astfel de reglaje. Glicogenul acela din muşchi nu-l vei putea drămui după cum ai vrea, vei trece şi prin acel fenomen de “topire” a muşchilor. Important este să-l reduci la minim. Oricum, nu vei înlocui în totalitate cu muşchi slănina topită.
Acum, de vreo lună, mă menţin pe la 90. Fără eforturi deosebite. Mănânc şi pâine, câteva feliuţe pe zi, integrală. La sală nu mai merg, nu mai am timp. Dar ies cu bicicleta, drumuri de 30-50 km.
La medicamentele de tensiune am renunţat demult. Nu mai avea rost să le iau. Tensiunea e aproape normală, 13 cu 9, e bine.
În acest text am combinat experienţa mea cu cele relatate de alţi care au parcurs, parafrazând o zicere celebră, lungul drum de la ridicol la sublim.
Vă voi ţine la curent cu evoluţia.
Acum, scuze, ies cu bicicleta. Azi, un drum de Beclean.
Update
Ieri am scos rezultatele la analize, aşa că am avut ocazia să văd şi ce se întâmplă “sub carcasă” după ce te desparţi de 44 kg. Îmi amintesc că, până în iunie glicemia era aproape 100, colesterolul în jur de 300, iar trigliceridele cam 400 (la un moment dat au fost 600).
Update 2
Acum sunt stabil, de multe luni, la 84-85 kg. Şi mă opresc aici.
De-a valma... 