De-a valma…

Aselenizarea sau cum familia Popescu produce clandestin alcool, dar vecinii stiu ca, de fapt, se ocupa cu viermi de matase…. 3 Februarie 2011

Filed under: Amestecate — sorinborodi @ 7:09
Tags: , , ,

Observ că se tot bate monedă pe aberaţia care afirmă că americanii nu au păşit pe Lună şi că totul ar fi de fapt o mistificare a celor de la N.A.S.A. Cu toată jena care te cuprinde la auzul unor astfel de “teorii” puerile, voi încerca să schiţez o argumentaţie care, chiar dacă nu va aduce lumină acolo unde e beznă, va fixa poate nişte idei.
În primul rând, NASA este o agenţie cu, bănuiesc, câteva zeci de mii de angajaţi. Alte sute de mii, probabil, sunt colaboratori. Cum poţi induce în eroare o aşa masă de oameni? Şi sunt oameni cu un nivel de instrucţie cel puţin peste medie. S-au lăsat ei prostiţi zeci de ani?
Hai să ne gândim doar la nava Apollo 11. De lansat, a fost lansată. Totul a fost la vedere. Pregătirea lansării, calculele necesare încadrării pe orbită, au necesitat un aparat matematic imens, pentru a cărui punere la punct sunt convins că au fost implicaţi oameni de ştiinţă de la o sumedenie de centre de cercetări. Şi aceştia au fost duşi cu preşul? Aşadar, Apollo a ajuns pe orbită. Urmărită de mii de telescoape, inclusiv ale amatorilor . Apoi ce a făcut? S-a învârtit de colo-colo? Sau naivitatea unora atinge un asemenea grad încât să creadă că sus, pe orbită, nava se conduce cam ca şi autobuzul de Ţăndărei? Eu, astronautul, fac ce vrau, apăs pe buton, zbrrrr sunt în spatele Lunii, gata, m-am ascuns. Apoi, iarăşi, click şi am revenit după o vreme şi i-am făcut pe toţi să înghită găluşca…
Şi în tot acest timp, ruşii, chinezii etc. sunt cu ochii pe mine. Dar eu, astronautul, înţeles în prealabil cu nişte tipi, am reuşit să-i fraieresc pe toţi. Am simulat totul, am fost un David Copperfield cosmic.
Apropo de “nişte tipi”: câţi sunt ei, cei care cunosc “realitatea”, adică mistificarea? Patru? Zece? Sunt un fel de familia Popescu de la 3, care ascunde în apartament o distilerie pentru alcool şi celorlalţi locatari le sugereaza că au o crescătorie de viermi de mătase? Patru sau zece sau patruzeci de oameni nu ar fi capabili, fizic, nici măcar să subtilizeze toate înregistrările misiunii Apollo 11.
Au fost aduse roci. Acestea au fost distribuite pentru analizare mai multor laboratoare din lume. Laboratoare care au exact acest obiect de activitate, nu altul. Toate au atestat, fără putinţă de tăgadă, provenienţa non-terestră a mostrelor. Şi aceşti cercetători au fost înşelaţi? Poţi duce unui croitor care în toată viaţa lui nu a văzut decât stofe şi iarăsi stofe, o bucată de material sintetic şi să-i spui că e un foarte fin caşmir?
De ce nu au mai vizitat americanii Luna în ultimii ani? Ce să facă pe acolo? Să mai aducă vreo câteva kg de bolovani şi niscaiva praf de pe tobă? Cu preţul câtor miliarde de dolari? N.A.S.A. s-a orientat către alte programe spaţiale: navete recuperabile (mai ieftin !), telescopul Hubble, mai nou Staţia Internaţională. Vizează Marte;;Luna, pur şi simplu, nu mai prezintă interes din punctul lor de vedere. Să privim lucrurile şi altfel: adică eu, NASA, am intenţia şi posibilitatea să merg în Bahamas, Azore, Hawaii etc., dar mă întreabă unii de ce n-am mai dat pe la Govora…..
Care să fie scopul pentru care NASA a mistificat totul? În general, se spune că pentru obţinerea unui procent mai mare de la bugetul federal. Asta e tare de tot. Păi să fim serioşi: dacă eu sunt NASA şi vreau să vă storc de bani, vă convoc la o conferinţă de presă în care vă aduc la cunoştinţă că Pământul va fi lovit de asteroidul XX69 beta-gama, vă arăt şi poze cu el, iar apoi vă cer bani ca să construiesc MST (Marele Scut de Teracotă). În secunda următoare, dumneavoastră sunteţi deja pitiţi prin peşteri, iar portofelele d-voastră sunt la mine. Punem pariu?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s