Ce tari sunt unii cand lovesc in liderii de sindicat sau cum Ciuri-Buri de pe margine ţanţoş lătra (“ham-ham” el zicea,da da da) februarie 13, 2009

Odata ma plimbam prin parc,într-o frumoasă seară de mai….Ireale umbre,dulce ma învaluiau,dar niciuna nu anticipa grozavia ce pândea nu departe.
Pasarelele cântau si copacii împrastiau o mireasma exceptionala…..Patriarhal era parcul,patriarhal era totul.Etc.etc.
La un moment dat,lumina ajunsa de la miriadele de stele,mi-a deslusit pe alee  o punga . Apropiindu-ma,am descoperit grozavia: continutul nu era din cele despre care sa poti declara in plen ,direct.Era ceva urat mirositor.Ma deranja foarte tare.Am inceput sa vociferez,eram revoltat,nervos la culme.Am inceput sa strig dupa ajutor,deoarece era evident ca eram in faţa unei ameninţari care ma depasea. Popescu ,coleg de breasla,era prin apropiere.A luat punga si cu miscari stangace a aruncat-o intr-un tufis din apropiere.
Dupa aceasta intamplare (plina de tâlc ?),am inceput sa-l blamez pe acest Popescu.Nu mi-a convenit ;de ce nu a aruncat  mai departe acea punga cu  mizerii ? Nu a avut o pozitie atletică la momentul aruncarii.Mi-am amintiti apoi inca ceva: era un individ care nu stia sa faca declaratii foarte conbative prin  presa .Mi-am dat seama ca Popescu e dusmanul meu numarul 1.El e cauza relelor ,el face sa mearga lucrurile prost in sistem. Am avut si o satisfactie personala: tocmai identificasem veriga slaba,cea a carei eliminare va conduce la bunastarea generala,prin tone de lapte si miere,Mercedesuri si telefoane scumpe .
Sunt exceptional ca om,doar ma cunoasteti: specialitatea mea sunt comentariile,din pozitia unui dulce anonimat.Daca eram in locul lui Popescu ,aruncam punga la o distanţă astronomică.Aş fi adoptat o poziţie care ar fi stârnit invidia chiar şi a Discobolului lui Miron.Popescu mi-a răpit şansa de a vă demonstra ce tare sunt,ce calităţi ascunse posed .Talentele mele,altele decât cele de mânuitor de taste din bârlogul secret,au pierdut posibilitatea accederii la recunoaştere universală.

Apoi l-am amenintat pe Popescu că-mi dau demisia din funcţia mea de plimbăreţ pe aleile din parc,la ceas de seară,ca să-mi demonstrez fără echivoc superioritatea.
Apoi,plin de curaj,am început să-l blamez şi pe forumuri…….

Dar nu puteam lăsa ca lucrurile să rămână în acest stadiu: în final,i-am aplicat lui Popescu pedeapsa supremă de care super-inteligenţa mea e capabilă : i-am adresat (tot dintr-un dulce anonimat…..) elaborata sintagma:

ham,ham,ham ! Aşa,să mă ţină minte.